Iluzie cu nevoie de morfina!

Ploaia de afara imi da energie sa scriu,aerul proaspat si vantul de afara m-au dezmeticit,m-au scuturat .Ascult picaturile de ploaie si totusi ma simt singura,trista,stinghiera.Sunt obosita lipsita de vlaga.Eu insa-mi am nevoie de cineva sa-mi arunce un colac de salvare.Totul e un haos in care ma pierd ma scufund adanc,foarte adanc.Mascarada din capul meu nu-mi da pace.Se aud claxoanele de masini si pasii oamenilor cum tropaie pe trotuar.
Mi-am amintit primul sarut,prima "iubire",prima suferinta.Si daca stau bine sa examinez aceste lucruri sunt niste amintitri foarte bine tiparite .Imaginatia lucreaza mereu,deruleaza imaginii placute,imagini pe care as mai da orice sa le vad acum.Incerc sa caut ziua de ieri si o pierd pe cea de maine.Ma simt ca un bolnav care are de ales intre a trai bolnav toteauna,a asista la viata izolat sau a face o operatie care nu stiu cat la suta va reusii,din toate astea in momentul acesta as alege bisturiul.Suna cam meschin .E aiurea.Este o nevoie de lacrimi fara lacrimi.
Zac pe sacunul de la birou de ore bune nu e atat de confortabil,incerc sa pun  cateva ideii cap la cap.Moment de luciditate.O nevoie de cafea cu nevoie de morfina.
In momentul acesta simt ca ma zbat intr-un fund de prapastie.