Ploaia de afara imi da energie sa scriu,aerul proaspat si vantul de afara m-au dezmeticit,m-au scuturat .Ascult picaturile de ploaie si totusi ma simt singura,trista,stinghiera.Sunt obosita lipsita de vlaga.Eu insa-mi am nevoie de cineva sa-mi arunce un colac de salvare.Totul e un haos in care ma pierd ma scufund adanc,foarte adanc.Mascarada din capul meu nu-mi da pace.Se aud claxoanele de masini si pasii oamenilor cum tropaie pe trotuar.
Mi-am amintit primul sarut,prima "iubire",prima suferinta.Si daca stau bine sa examinez aceste lucruri sunt niste amintitri foarte bine tiparite .Imaginatia lucreaza mereu,deruleaza imaginii placute,imagini pe care as mai da orice sa le vad acum.Incerc sa caut ziua de ieri si o pierd pe cea de maine.Ma simt ca un bolnav care are de ales intre a trai bolnav toteauna,a asista la viata izolat sau a face o operatie care nu stiu cat la suta va reusii,din toate astea in momentul acesta as alege bisturiul.Suna cam meschin .E aiurea.Este o nevoie de lacrimi fara lacrimi.
Zac pe sacunul de la birou de ore bune nu e atat de confortabil,incerc sa pun cateva ideii cap la cap.Moment de luciditate.O nevoie de cafea cu nevoie de morfina.
In momentul acesta simt ca ma zbat intr-un fund de prapastie.
Incercam sa fac tranzactii cu constiinta mea,dar nu izbuteam decat sa-mi pierd linistea.Hotarasem sa ma pun in pat sa dorm putin poate asa imi linistesc gandurile,iar mintea sa nu mai zboare in toate directiile.Am adormit fara "ganduri",fara nevoia de sprijinul unui gand,probabil eram foarte obosita,dar oboseala nu se simtea.M-am trezit dupa vreo doua ore de somn ,dormite atat de bine.Fruntea imi era rece,gatul uscat...Am privit in jurul meu camera,era atat de rece ,atat de diferita...parea a fi o casa in care ai trait de mult timp in ea si nu mai stii cine sta si ce se petrece acolo...Incercam sa-mi desfac toate gandurile ce erau prinse intr-o idee fixa,ce se numea...
Seara aceea nu era albastra ci cenusie inbacsita .Telefonul de pe noptiera a inceput sa sune,o liniste groaznica a trecut prin mine in zigzag,ca un fulger.
Imagina cu telefonul sunand mi-a stat fixata pe retina ceva timp.Am iesit la geam sa i-au putin aer,vantul rece m-a dezmeticit putin si m-a facut sa imi adun gandurile cum trebuie...Si ce stinghiera si lispsita de vlaga a fost seara aceea ...
Noaptea raman uneori pana tarziu la fereastra si parca astept ceva...o minune,poate aripi sa zbor,poate o adiere de vant,putin praf in ochii ar fi de ajuns.Noaptea mizeria este stearsa de intuneric, toata linistea de pe strada parca te infioara ,tot albastrul ...toate stelele te fac sa te gandesti departe,iar muzica te poarta si ea departe.Cu ochii atintiti la lucrurile marunte de afara caut raspunsuri la nelinistea mea,la atatea intrebari care ma chinuie.Caut o scapare,un refugiu...ca toata "mascarada" asta din capul meu sa dispara odata cu timpul,odata cu pocnitul degetelor sau odata cu rasaritul soarelui.Sa ma pun in pat fara sa-mi mai caut raspunsuri la intrebarile mele.Fara sa-mi mai fac griji.
Tacerea moarta se simte si in aer.Plictiseala mereu isi face pasi grabiti spre mine.Cred ca de atata plictiseala voi uita sa vorbesc...Incerc sa "evadez" si nu pot,ceva marunt ma tine acolo...
Ar trebuii sa imi adun toate gandurile intr-o valiza sa le inchid acolo si sa nu le mai dau drumul.Ganduri tampite,epice si tipice,deseori te descriu si pe tine.Vise la fel de epice,dar cu ceva schimbat in ele,atat de bine conturate.Imaginatie bolnava,intamplari ciudate...deseori déjà vu.Amintiri la tot pasul unele ce se leaga altele nu...
Privirea ciudata din ochii mei ar cauta in adancul sufletului cele mai frumase ganduri,vise,intamplari despre tine,dar acelasi lucru nu se leaga...ar trebui sa caut mai adanc? sau poate sunt eu putin sarita sau nu am suficienta rabdare?...nici aici nu vad legatura...
Visele mele cu tine sunt deja enervante,ciudate...Gandurile meschine si ele,iar de intamplari nu are rost sa ma mai leg pentru ca nu te-am mai vazut de mult,sincera sa fiu nici nu as vrea,cred ca m-ai intoarce definitiv si irevocabil si cred ca atunci as putea avea rabdare si cu mine,chiar sa imi numar firele de par din cap rand pe rand.Cred ca mi-ar fi frica daca ai disparea.As putea pune un pariu ca odata si odata circumstantele ne vor aduce in acelasi loc fata in fata,iar noi vom sta ca doi copii,vom uita de tot ce s-a intamplat si o vom lua din nou de la capat...
Avand in vedere ca esti departe nu poti vedea cat de tare imi lucesc ochii ,chiar am fost acuzata ca sunt indragostita,dar nu stiu,nu e nimic sigur...nu sunt sigura pe mine...Nu cedez ,nu renunt la ideea ca s-ar putea intampla ceva ,nu sunt de piatra,dar mi-as dori enorm de mult in unele momente,sunt sigura ca m-ar ajuta foarte mult.Cineva mi-a spus ca m-am inchis in mine ,desi nu vad nimic schimbat la mine,poate putina nesimtire in unele cazuri,dar nu multa...
