Who I'm?

who I'm!?

luni, 12 septembrie 2011

la nature humaine nous laisse souvent sans voix...

                                       Nu ar trebui sa spun asta,dar ma roade nu-mi da pace...   




M-am saturat sa fiu acuzata pe nedrept ca sunt indragostita ca plutesc si ca nu mai stiu de mine.Poate am gresit putin mai mult punand botul la anumite cuvinte,chiar am simtit din nou acei fluturasi cum imi joaca prin stomac,cum sangele pulsa mai des,bataile inimii erau mai accentuate,interesul de a iesi afara era mai accentuat pe zi ce trece.Dupa ce mi-am revenit m-am simtit ca un servetel ce te stergi cu el si dupaia il arunci.Am simtit cum plamanii nu mai primeau oxigen suficient,cum pielea era moarta,cum sufletul urla .(si nu pentru ca eram indragostita,ca nu am fost,doar pentru ca m-am simtit ca un servetel folosit).Momentan incerc sa oscilez intre granita de copil fragil si maturizare.De ce mereu se intampla contrariu? de ce nu pot sa obtin mereu ce vreau din prima?de ce?
Mi-am zis in gand ca "dracul nu poate sa fie asa de negru",dar am avut "optiuni" in viata cand mi-a aratat ca,chiar asa este.De ce nu pot fi macar odata "fericita" fara a ma gandi la consecinte,fara a-mi mai pune intrebare "daca fac asta,oare gresesc"? "ce am de pierdut sau ce am de castigat"?
As vrea sa fiu imuna la tot ce se intampla in jurul meu.Sa am o super doza de indiferenta,dar incerc sa pot si nu pot,chestia asta ma depaseste total...


Ard pe dinauntru,ma simt ca un vampir care are nevoie de foarte mult sange si nu il poate obtine atunci cand vrea...dar sange uman nu sange de animal...Astept sa vina seara sa ma  pun in pat si sa fac  tranzactii cu constiinta mea,ca linisetea sa se lase peste mine,sa inchid ochii si sa reiau totul de la inceput.Un ceai de tei ar fi suficient...