Stange-ma tare in brate si nu-mi da drumul.Stai cu mine pana la sfarsit si asigura-ma ca totul va fi bine.Ca imi vei da puterea si calmul necesar de a ma ridica daca o sa cad.Ma simt ca un bolnav care trece printr-o criza,stiind ca doar criza a trecut nu si boala.Nu ma doare nimic anume,dar totusi ma simt bolnava.

Cat de mult simt nevoaia sa pun ipoteze si sa trag concluzii ,sa fie totul atfel decat este.In curand se va asterne un vant de toamna tarzie.

Am niste indoeli in privinta mea,toate aceste indoeli sunt ca niste microbi din organism,care ataca din afara.E inexplicabil si ma roade,asa cum stie sa roada regretul,mi-e penibil si mi-e sila ca de un fir de par gasit in mancare."E un fel de sila fara sila".Mi-as dori sa ma vad la fereastra unui tren care pleaca departe si ma duce de aici ,sa vad trenul la prima cotitura.Simt cum ploapele mele sunt grele ,bratele de plumb,ar trebui un cleste sa scoti cuvinte din gura mea.Imaginile lucreaza mereu.