miercuri 09

                                                              Noiembrie...


        Sa te trezesti cu zambetul pe buze intr-o zi de miercuri, pare  perfect,soarele pe cer stralucea,aroma cafelei adulmeca in toata casa,culorilor frunzelor de afara erau vi si frumoase...pana cand m-am ridicat din pat si o ameteala cumplita m-a cuprins...in secuda doi nu am mai stiut ce sa fac imi treceau tot felul de ganduri prin cap..Gandul meu zbura spre mama...incercam sa o  strig ,dar nu puteam.Nu aveam forta,vlaga.
M-am trezit pe pat culcata mi se parea ca au  trecut ore de cand eram  pe pat,mama agitata s-a repezit spre mine cu un sarut mi-a cuprins toata fruntea...am intrebat-o ce s-a intamplat si ea mi-a raspuns ca am  ametit si am cazut jos pentru cateva secunde...Ochii mamei erau inlacrimati nu mai stia ce sa faca...In momentul acela bataile inimii erau accelerate,sangele in vene pulsa tare,lacrimile din ochii mamei nu se puteau stapanii...

Constiinta ciudata

Azi s-au implinit aproape doi ani de cand tu te-ai ridicat la ceruri.Tot tambalau din famile prin ati face pomana cu vecini si rude nu a lipsit, de asemnea nici barfele,tachinarile intre vecini si rude,stiti si voi cum e vorba aia "rudele nu ti le poti alege"
Eram pozitionata la capul crucii,cand a inceput preotul sa citeasca un fior urat m-a luat pe sirea spinarii.Intr-o fractiune de secunda scena cand te-am inmormantat si-a facut loc pe retina mea...tipetele din capul meu,plansul oamenilor...totul! Imaginatia imi juca feste,desi te simteam langa mine...stiam ca esti prezent acolo.Lacrimile din ochii mamei ma faceau tot mai slaba,sincera sa fiu nu am putut sa ma abtin,am plans.
Am incercat sa ma pun in locul tau sa simt durerea aceea pe care ai simtit-o tu atuncea...sa ma pun in locul de a sta intr-o "chestie" in care nu ai loc nici sa te rasucesti,desigur cand voi fi bagata intr-o "chestie" deaia voi fi rece.Gandindu-ma la cum te-ai simtit tu atuncea cand noi eram la capul tau si plangeam,ne luam ramas bun de la tine si aruncam cu pamant pe tine... am simtit cum plamanii,pilea nu mai aveau aer,cum ma inmoi si tremur toata....Pe parcursul slujbeii in capul meu se derulau imagini placute cu tine...am incercat sa ma intreb daca le vezi sau daca vreodata ai putut sa intrii in mintea mea,raspunsul nu mi l-am putut gasi nici acum...
Am venit acasa si m-am pus in pat...imaginile neplacute de acum doi ani erau prinse in constiinta mea...

la nature humaine nous laisse souvent sans voix...

                                       Nu ar trebui sa spun asta,dar ma roade nu-mi da pace...   




M-am saturat sa fiu acuzata pe nedrept ca sunt indragostita ca plutesc si ca nu mai stiu de mine.Poate am gresit putin mai mult punand botul la anumite cuvinte,chiar am simtit din nou acei fluturasi cum imi joaca prin stomac,cum sangele pulsa mai des,bataile inimii erau mai accentuate,interesul de a iesi afara era mai accentuat pe zi ce trece.Dupa ce mi-am revenit m-am simtit ca un servetel ce te stergi cu el si dupaia il arunci.Am simtit cum plamanii nu mai primeau oxigen suficient,cum pielea era moarta,cum sufletul urla .(si nu pentru ca eram indragostita,ca nu am fost,doar pentru ca m-am simtit ca un servetel folosit).Momentan incerc sa oscilez intre granita de copil fragil si maturizare.De ce mereu se intampla contrariu? de ce nu pot sa obtin mereu ce vreau din prima?de ce?
Mi-am zis in gand ca "dracul nu poate sa fie asa de negru",dar am avut "optiuni" in viata cand mi-a aratat ca,chiar asa este.De ce nu pot fi macar odata "fericita" fara a ma gandi la consecinte,fara a-mi mai pune intrebare "daca fac asta,oare gresesc"? "ce am de pierdut sau ce am de castigat"?
As vrea sa fiu imuna la tot ce se intampla in jurul meu.Sa am o super doza de indiferenta,dar incerc sa pot si nu pot,chestia asta ma depaseste total...


Ard pe dinauntru,ma simt ca un vampir care are nevoie de foarte mult sange si nu il poate obtine atunci cand vrea...dar sange uman nu sange de animal...Astept sa vina seara sa ma  pun in pat si sa fac  tranzactii cu constiinta mea,ca linisetea sa se lase peste mine,sa inchid ochii si sa reiau totul de la inceput.Un ceai de tei ar fi suficient...

Stange-ma tare in brate si nu-mi da drumul.Stai cu mine pana la sfarsit si asigura-ma ca totul va fi bine.Ca imi vei da puterea si calmul necesar de a ma ridica daca o sa cad.Ma simt ca un bolnav care trece printr-o criza,stiind ca doar criza a trecut nu si boala.Nu ma doare nimic anume,dar totusi ma simt bolnava.

Cat de mult simt nevoaia sa pun ipoteze si sa trag concluzii ,sa fie totul atfel decat este.In curand se va asterne un vant de toamna tarzie.

Am niste indoeli in privinta mea,toate aceste indoeli sunt ca niste microbi din organism,care ataca din afara.E inexplicabil si ma roade,asa cum stie sa roada regretul,mi-e penibil si mi-e sila ca de un fir de par gasit in mancare."E un fel de sila fara sila".Mi-as dori sa ma vad la fereastra unui tren care pleaca departe si ma duce de aici ,sa vad trenul la prima cotitura.Simt cum ploapele mele sunt grele ,bratele de plumb,ar trebui un cleste sa scoti cuvinte din gura mea.Imaginile lucreaza mereu.

Iluzie cu nevoie de morfina!

Ploaia de afara imi da energie sa scriu,aerul proaspat si vantul de afara m-au dezmeticit,m-au scuturat .Ascult picaturile de ploaie si totusi ma simt singura,trista,stinghiera.Sunt obosita lipsita de vlaga.Eu insa-mi am nevoie de cineva sa-mi arunce un colac de salvare.Totul e un haos in care ma pierd ma scufund adanc,foarte adanc.Mascarada din capul meu nu-mi da pace.Se aud claxoanele de masini si pasii oamenilor cum tropaie pe trotuar.
Mi-am amintit primul sarut,prima "iubire",prima suferinta.Si daca stau bine sa examinez aceste lucruri sunt niste amintitri foarte bine tiparite .Imaginatia lucreaza mereu,deruleaza imaginii placute,imagini pe care as mai da orice sa le vad acum.Incerc sa caut ziua de ieri si o pierd pe cea de maine.Ma simt ca un bolnav care are de ales intre a trai bolnav toteauna,a asista la viata izolat sau a face o operatie care nu stiu cat la suta va reusii,din toate astea in momentul acesta as alege bisturiul.Suna cam meschin .E aiurea.Este o nevoie de lacrimi fara lacrimi.
Zac pe sacunul de la birou de ore bune nu e atat de confortabil,incerc sa pun  cateva ideii cap la cap.Moment de luciditate.O nevoie de cafea cu nevoie de morfina.
In momentul acesta simt ca ma zbat intr-un fund de prapastie.

abstract...

Incercam sa fac tranzactii cu constiinta mea,dar nu izbuteam decat sa-mi pierd linistea.Hotarasem sa ma  pun in pat sa dorm putin poate asa imi linistesc gandurile,iar  mintea sa nu mai zboare  in toate directiile.Am adormit fara "ganduri",fara nevoia de sprijinul unui gand,probabil eram foarte obosita,dar oboseala nu se simtea.M-am trezit dupa vreo doua ore de somn ,dormite atat de bine.Fruntea imi era rece,gatul uscat...Am privit in jurul meu camera,era atat de rece ,atat de diferita...parea a fi o casa in care ai trait de mult timp in ea si nu mai stii cine sta si ce se petrece acolo...Incercam sa-mi desfac toate gandurile ce erau prinse intr-o idee fixa,ce se numea...
Seara aceea nu era albastra ci cenusie inbacsita .Telefonul de pe noptiera a inceput sa sune,o liniste groaznica a trecut prin mine in zigzag,ca un fulger.

Imagina cu telefonul sunand mi-a stat fixata pe retina ceva timp.Am iesit  la geam sa i-au putin aer,vantul rece m-a dezmeticit putin si m-a facut sa imi adun gandurile cum trebuie...Si ce stinghiera si lispsita  de vlaga a fost seara aceea ...

Meschin.

Noaptea raman uneori pana tarziu la fereastra si parca astept ceva...o minune,poate aripi sa zbor,poate o adiere de vant,putin praf in ochii ar fi de ajuns.Noaptea mizeria este stearsa de intuneric, toata linistea de pe strada parca te infioara ,tot albastrul ...toate stelele te fac sa te gandesti departe,iar muzica te poarta si ea departe.Cu ochii atintiti la lucrurile marunte de afara caut raspunsuri la nelinistea mea,la atatea intrebari care ma chinuie.Caut o scapare,un refugiu...ca toata "mascarada" asta din capul meu sa dispara odata cu timpul,odata cu pocnitul degetelor sau odata cu rasaritul soarelui.Sa ma  pun in pat  fara sa-mi mai  caut raspunsuri la intrebarile mele.Fara sa-mi  mai fac griji.
Tacerea  moarta se simte si in aer.Plictiseala mereu isi face pasi grabiti spre mine.Cred ca de atata plictiseala voi uita sa vorbesc...Incerc sa "evadez" si nu pot,ceva marunt ma tine acolo...