Vino, vin!

Ganduri meschine,minte meschina,ma pun in pat si tot ce vad e chipul tau,mintea ruleaza imagini pe care vreau sa le inchid in mine si sa le uit,te vreau,dar in acelasi timp nu te vreau...

Pleaca,dar vino la mine,nu uita de mine,nu ma lasa sa ma prind in ganduri ,nu ma lasa sa ma agat in panza ta de paianjan,lasa-ma libera...
Ma faci sa ma simt bine o secunda,doua,dar ma lasi sa ma pierd zile ,saptamani intregi.
Amageste-ma o zi,o saptamana,un an,dar nu te juca cu mintea mea .

La multi ani !!

7 martie 1952-7noiembrie 2009...Si inca nu m-am obisnuit cu ideea ca nu mai esti langa mine,ca nu te mai vad zi de zi si ca nu ma mai pupi pe frunte ca atunci.Mie asa dor de tine,de mirosul pielii tale,de cuvintele tale...Aseara am fost atat de nesimtita cu persoanele dragi mie incat nu mi-am gasit refugiul deloc,te vroiam langa mine ,vroiam sa ma linistesti.

Sa stii ca inca nu am invatat cine imi este preten si cine nu,trebuie sa mai lucrez la asta,dar am invatat ca pot avea incredere in cateva persoane care le pot numara pe degete,fireste inca te aflii in numaratoarea mea.
Nu am mai vorbit de foarte mult timp cu tine si nici tu cu mine,parca te-ai ascuns de mine...stiu ca nu esti mandru pentru ce am facut ieri,dar promit ca o sa fii...Am crescut si nu mai pun urechea la tot,dar stii foarte bine ca nu ma pot ascunde dupa degete si nu imi place sa mint asa ca m-am hotarat sa iti zic cateva cuvinte,poate asa ma linistesc.
Intrebarea mea frecventa pe care o pun este "esti bine"?Am incercat sa fiu altcineva sa nu-mi mai pase,dar e aiurea rau,nu pot bunicule...
Cu cei 17 ani ai mei inca ma consider o copila de 5 ani,ar trebuii sa vi sa ma vezi s-au cel putin sa ma trezesti la realitate...Am ramas aceasi fata ambitioasa,vorbareata si irascibila...apropo vreau sa ma fac roscata,sper sa-ti placa tu mi-ai zis ca "unele schimbari sunt bune".Mama si cu tata sunt bine le e dor de tine,dar nu mai mult ca mine...Nici in vis nu imi mai apari nu crezi ca esti cam egoist?in fine...te pup...papa

Ce-ar fi daca...

Si te-ai multumit cu unele cuvinte frumoase,cu o iesire in oras,stiind ca are prietena te-ai increzut in tine si ti-ai spus in gand "ca nimic nu o sa fie rau".Ati stat pe o canapea,ati baut poate din acelasi pai,ati dezbatut fel si fel de subiecte,chiar si despre fetele ,baietii de pe facebook,va-ti contrazis.

Ati ajuns la a va batea apropouri,mesaje seara...erai sigura ca-l placi,ca te place.Te multumeai cu firmiturile lui,stind in sinea ta ca e doar un joc si ca trebuie sa pui stop...
Tu ce ai facut? ai continuat...La ce bun? ca acuma stai si te uiti pe facebook-ul lui si vezi ca ii da atentie ei,si ca tu ai fost doar pentru o zi,ca practic te simti ca un nimic.
Incerci sa te pui in pat seara si sa-ti faci ordine in ganduri,pun pariu ca la fiecare minut te gandesti "ce-ar fi daca...",e o ameteala totala in gandurile tale...Nu te poti concentra nici la lucrurile simple.
Toata energia ta "se duce pe el"...Te gandesti cat de proasta ai fost pentru ca ai acceptat avansurile lui...Pun pariu ca daca te suna acuma nu o sa rezisti si o sa te mai amagesti o zi,o saptamana,o luna.
Iti lingi ranile si iti promiti ca nu te mai lasi calcata in picioare...asta pana cand? Pana cand vine altu si altu...
Simti cum pielea ta nu mai vrea sa respire,cum bataile inimii tale sunt ritmate,incete...plamanii nu mai primesc destul oxigen ...
Iti promiti ca nu vei mai face asta niciodata si te duci la prieteni,parimti sa cersesti cate un sfat,toata lumea iti va spune esti in "perioada adolescentei",o sa te uiti la ei si o sa ii intrebi "cat cacat pot manca?"...
 Iubito nu merita,am scris asa crezand ca te va face sa te simti mai bine...Viata e frumoasa,ai prietenii de partea ta...


P.S sper ca te-a ajutat...

miercuri 09

                                                              Noiembrie...


        Sa te trezesti cu zambetul pe buze intr-o zi de miercuri, pare  perfect,soarele pe cer stralucea,aroma cafelei adulmeca in toata casa,culorilor frunzelor de afara erau vi si frumoase...pana cand m-am ridicat din pat si o ameteala cumplita m-a cuprins...in secuda doi nu am mai stiut ce sa fac imi treceau tot felul de ganduri prin cap..Gandul meu zbura spre mama...incercam sa o  strig ,dar nu puteam.Nu aveam forta,vlaga.
M-am trezit pe pat culcata mi se parea ca au  trecut ore de cand eram  pe pat,mama agitata s-a repezit spre mine cu un sarut mi-a cuprins toata fruntea...am intrebat-o ce s-a intamplat si ea mi-a raspuns ca am  ametit si am cazut jos pentru cateva secunde...Ochii mamei erau inlacrimati nu mai stia ce sa faca...In momentul acela bataile inimii erau accelerate,sangele in vene pulsa tare,lacrimile din ochii mamei nu se puteau stapanii...

Constiinta ciudata

Azi s-au implinit aproape doi ani de cand tu te-ai ridicat la ceruri.Tot tambalau din famile prin ati face pomana cu vecini si rude nu a lipsit, de asemnea nici barfele,tachinarile intre vecini si rude,stiti si voi cum e vorba aia "rudele nu ti le poti alege"
Eram pozitionata la capul crucii,cand a inceput preotul sa citeasca un fior urat m-a luat pe sirea spinarii.Intr-o fractiune de secunda scena cand te-am inmormantat si-a facut loc pe retina mea...tipetele din capul meu,plansul oamenilor...totul! Imaginatia imi juca feste,desi te simteam langa mine...stiam ca esti prezent acolo.Lacrimile din ochii mamei ma faceau tot mai slaba,sincera sa fiu nu am putut sa ma abtin,am plans.
Am incercat sa ma pun in locul tau sa simt durerea aceea pe care ai simtit-o tu atuncea...sa ma pun in locul de a sta intr-o "chestie" in care nu ai loc nici sa te rasucesti,desigur cand voi fi bagata intr-o "chestie" deaia voi fi rece.Gandindu-ma la cum te-ai simtit tu atuncea cand noi eram la capul tau si plangeam,ne luam ramas bun de la tine si aruncam cu pamant pe tine... am simtit cum plamanii,pilea nu mai aveau aer,cum ma inmoi si tremur toata....Pe parcursul slujbeii in capul meu se derulau imagini placute cu tine...am incercat sa ma intreb daca le vezi sau daca vreodata ai putut sa intrii in mintea mea,raspunsul nu mi l-am putut gasi nici acum...
Am venit acasa si m-am pus in pat...imaginile neplacute de acum doi ani erau prinse in constiinta mea...

la nature humaine nous laisse souvent sans voix...

                                       Nu ar trebui sa spun asta,dar ma roade nu-mi da pace...   




M-am saturat sa fiu acuzata pe nedrept ca sunt indragostita ca plutesc si ca nu mai stiu de mine.Poate am gresit putin mai mult punand botul la anumite cuvinte,chiar am simtit din nou acei fluturasi cum imi joaca prin stomac,cum sangele pulsa mai des,bataile inimii erau mai accentuate,interesul de a iesi afara era mai accentuat pe zi ce trece.Dupa ce mi-am revenit m-am simtit ca un servetel ce te stergi cu el si dupaia il arunci.Am simtit cum plamanii nu mai primeau oxigen suficient,cum pielea era moarta,cum sufletul urla .(si nu pentru ca eram indragostita,ca nu am fost,doar pentru ca m-am simtit ca un servetel folosit).Momentan incerc sa oscilez intre granita de copil fragil si maturizare.De ce mereu se intampla contrariu? de ce nu pot sa obtin mereu ce vreau din prima?de ce?
Mi-am zis in gand ca "dracul nu poate sa fie asa de negru",dar am avut "optiuni" in viata cand mi-a aratat ca,chiar asa este.De ce nu pot fi macar odata "fericita" fara a ma gandi la consecinte,fara a-mi mai pune intrebare "daca fac asta,oare gresesc"? "ce am de pierdut sau ce am de castigat"?
As vrea sa fiu imuna la tot ce se intampla in jurul meu.Sa am o super doza de indiferenta,dar incerc sa pot si nu pot,chestia asta ma depaseste total...


Ard pe dinauntru,ma simt ca un vampir care are nevoie de foarte mult sange si nu il poate obtine atunci cand vrea...dar sange uman nu sange de animal...Astept sa vina seara sa ma  pun in pat si sa fac  tranzactii cu constiinta mea,ca linisetea sa se lase peste mine,sa inchid ochii si sa reiau totul de la inceput.Un ceai de tei ar fi suficient...

Stange-ma tare in brate si nu-mi da drumul.Stai cu mine pana la sfarsit si asigura-ma ca totul va fi bine.Ca imi vei da puterea si calmul necesar de a ma ridica daca o sa cad.Ma simt ca un bolnav care trece printr-o criza,stiind ca doar criza a trecut nu si boala.Nu ma doare nimic anume,dar totusi ma simt bolnava.

Cat de mult simt nevoaia sa pun ipoteze si sa trag concluzii ,sa fie totul atfel decat este.In curand se va asterne un vant de toamna tarzie.

Am niste indoeli in privinta mea,toate aceste indoeli sunt ca niste microbi din organism,care ataca din afara.E inexplicabil si ma roade,asa cum stie sa roada regretul,mi-e penibil si mi-e sila ca de un fir de par gasit in mancare."E un fel de sila fara sila".Mi-as dori sa ma vad la fereastra unui tren care pleaca departe si ma duce de aici ,sa vad trenul la prima cotitura.Simt cum ploapele mele sunt grele ,bratele de plumb,ar trebui un cleste sa scoti cuvinte din gura mea.Imaginile lucreaza mereu.